Periodontology

Parodontologia este o specialitate importantă a medicinei dentare care are ca și obiectiv sănătatea gingiilor. În cadrul Clinicii MaxiloMED oferim multă atenție acestui aspect, mai ales că boala parodontală sau parodontoza cum este cunoscută și popular, afectează un procent semnificativ din populația noastră. 

Din păcate, boala parodontală (parodontoza) este a doua cauză a pierderi dinților, după caria dentară, și poate afecta semnificativ calitatea vieții pacientului, dar și prognosticul tratamentului dentar.

Evaluare parodontală

Refacerea funcțiilor cavității orale începe cu evaluarea parodontală. Acest aspect este deosebit de important din mai multe considerente și anume:

  • Scade inflamația de la nivelul cavității orale

  • Sstabilește un prognostic pentru dinții prezenți

  • Personalizează modul în care pacientul se igienizează

Tratamente aplicate etapizat și particularizate fiecărui caz. Soluția optimă pentru a trata boala parodontală

dr-bogdan-sandu-medic-specialist-chirurgie-orala-maxilo-faciala-clinica-maxilomed-medic-chirurg-maxilo-facial-oradea-cluj-napoca
dr. Bogdan Sandu

Cum apare parodontita (parodontoza)?

Boala parodontală (parodontoza) apare ca urmare a întâlnirii dintre doi factori principali, unul este determinant și este reprezentat de bacteriile de la nivelul cavității orale, iar cel de al doilea este favorizant și anume o componentă genetică. Mai sunt și alți factori locali care pot influența apariția și evoluția acestei afecțiuni cum sunt: obturațiile (plombele) deficitare, lucrările protetice necorespunzătoare, înghesuirile dentare sau mușcătura dezechilibrată.

Cum tratăm parodontita (parodontoza)?

Specialiști MaxiloMED acordă o atenție deosebită tratamentului parodontozei. În primul rând încercăm să eliminăm factori cauzali pe cât posibil. Evident pentru a atinge acest deziderat este important tratamentul pe care îl facem noi dar și modul în care se întreține ulterior pacientul. Cu alte cuvinte tratamentul bolii parodontale implică o colaborare deosebit de bună între medic și pacient, iar rolul pacientului (ca de altfel în reușita pe termen lung al oricărui tratament) este fundamental.

Prin utilizarea tehnicilor de igienizare, decontaminare și planare radiculară precum și cu ajutorul diverselor metode de reconstrucție a țesuturilor din jurul dinților avem ca și obiectiv creșterea calității vieții pacientului cu parodontoză și păstrarea dinților pe arcadele dentare cât mai mult. De altfel să nu uităm că degeaba realizăm coroane dentare, fațete sau alte tratamente restaurative dacă pacientul pierde dinții din cauza bolii parodontale.

boala parodontala tratare parodontoza clinica maxilomed oradea

Tratamentele aplicate sunt etapizate și particularizate pentru fiecare caz în parte. Pentru început, trebuie să stabilim punctul de la care pornim prin evaluare, igienizare profesională și parodontogramă. Determinarea indicilor de placă și de sângerare gingivală sunt de asemenea o etapă importantă. Ulterior tratamentul este personalizat și constă în planare radiculară, decontaminare laser dacă se impune, îndepărtarea factorilor favorizanți și monitorizarea riguroasă a cazurilor. În cazul unei evoluții favorabile și la nevoie, realizăm reconstrucția țesuturilor din jurul dintelui și cu xenogrefe fie, mai frecvent, cu ajutorul grefelor autologe recoltate de la pacient. 

O terapie adjuvantă este cea care vizează determinarea tabloului florei bacteriene de la nivelul pungilor parodontale și ulterior, după decontaminare, modificarea compoziției acesteia pentru a avea o floră bacteriană mai prietenoasă cu țesuturile din jurul dinților.

Întrebări Frecvente ...

Întrebările adresate frecvent de pacienți, le-am expus pentru a eficientiza procesul.

Ce este parodontoza?

Parodontoza, sau parodontita cum este cunoscută în comunitatea medical este o inflamație a gingiilor (țesutului parodontal) care în timp duce la dispariția osului din jurul unui dinte. Ca urmare a resorbției osase în timp dintele sau grupul de dinți afectați va avea o mobilitate crescută, care dacă este neglijată de va accenta tot maim ult până la pierderea dinților afectați.

Cauza parodontozei?
Cauza dovedită a parodontozei este inflamația de cauză bacteriană, de altfel de aceea se și numește în comunitatea medical parodontită și nu parodontoză. Evident că există și alți factori favorizanți, în acest caz un factori important este reprezentat de bagajul genetic. Cu alte cuvinte dacă un părinte a avut această afecțiune, șansele ca urmași săi să sufere de aceeași problem sunt mai mari. Alți factori favorizanți sunt afecțiunile sistemice cum este diabetul zaharat dar și factori locali cum ar fi plombe care nu sunt corect adaptate, probleme ale ocluziei dentare (mușcătura pacientului), etc. În orice caz, pacienții ar trebui să rețină că acești factori favorizanți au șanse mult mai mici să se manifeste dacă pacientul are o igienă orală optima.
Se poate trata parodontoza?

Contrar opiniei populare, inclusiv parodontoza se poate trata cu rate diferite de succes. Principalul tratament al bolii parodontale are ca obiectiv indepărtarea infecției care a dus la apariția ei. În acest scop în cadrul Clinicii Maxilomed utilizăm protocoale de lucru care au fost validate de studii clinice pe loturi semnificative de pacienți. O altă componentă importantă se adresează factorilor favorizanți atât locali cât și eventualelor afecțiuni sistemice pe care pacientul le prezintă. Putem aplica și aplicăm inclusiv tratamente ajutătoare cum este cel realizat cu ajutorul laserului dentar care crește șansele unui rezultat pozitiv al tratamentului. Dar una dintre cele mai importante componente ale tratamentului ține de pacient, mai exact de corectitudinea cu care acesta își întreține igiena locală, din acest considerent toți pacienții clinicii Maxilomed beneficiază de instructaj de igienizare adaptat nevoilor lor particulare.

Care sunt semnele la care trebuie să fiu atent dacă am risc de parodontoză?

Înainte de debutul bolii parodontale, de cele mai multe ori se instalează gingivita. Aceasta, din urmă, este o inflamație a gingiilor doar fără afectarea suportului osos din jurul dinților. Unul dintre cele mai frecvente semne ale gingivitei este reprezentat de sângerarea gingivală fie spontană sau la periajul dentar. În mod normal o gingie sănătoasă nu ar trebui să sângereze, apariția sângerării indică o inflamație a gingiei, care dacă este neglijată sau pacientul oprește periajul dentar în acea regiune, se va accentua. În cazul în care apare deja mobilitatea dentară patologică, de cele mai multe ori boala este instalată, iar tratamentul trebuie adaptat acestei situații. Un alt semn al parodontozei frecvent întâlnit este halena orală, adică un miros neplăcut al cavității orale.

Se poate reface osul pierdut datorită bolii parodontale?

Uneori este posibilă refacerea osului dar aceasta depinde de mai mulți factori. În primul rând este important, ca înainte de a trece la diverse metode de reconstrucție, să ne asigurăm că pacientul are o igienă orală corespunzătoare. În caz contrar putem presupune justificat că principalul factor determinant este prezent, iar reconstrucția țesuturilor va fi urmată de un eșec. De asemenea este important să evaluăm și tiparul după care s-a resorbit osul, nu toate categoriile de resorbție osoasă se pretează pentru regenerare osoasă din păcate.

Se pot face implanturi dentare dacă am parodontoză?
În principiu da, dar depinde și de statusul cavității orale. Dacă un pacient și-a pierdut toți dinți din cauza bolii parodontale, asta nu înseamnă că nu poate să beneficieze de tratament cu implanturi dentare. Dacă în schimb o parte din dinții afectați de boala parodontală pot fi păstrați, iar în zona celor care au fost extrași dorim să facem implanturi dentare ar fi mai sigur să etapizăm puțin tratamentul. Mai exact pentru început este indicat să scădem inflamația de la nivelul cavității orale și să stabilizăm boala parodontală, iar ulterior să facem reconstrucția cu implanturi dentare. Pot fi făcute și implanturi dentare imediat după extracția dinților parodontopați irecuperabili, dar de cele mai multe ori evităm acest lucru din două considerente: în primul rând la nivelul gingiei există o zonă inflamată care poate să influențeze negativ vindecarea implanturilor dentare, iar în al doilea rând după extracția dinților afectați de boala parodontală de cele mai multe ori vom pierde mai mult os decât în cazul extracției dinților care nu au fost afectați de această afecțiune și implicit apare riscul expunerii implantului dentar.
Dinții afectați de parodontoză trebuiesc neaparat extrași?

Nu, decizia de a extrage un dinte depinde de mai mulți factori indiferent dacă este vorba de un dinte afectat de boala parodontală sau de alt ceva. În principiu scoatem un dinte dacă nu mai poate fi recuperat prin diverse metode de tratament, nu are rol funcțional (nu se justifică tratamente complexe deoarece pacientul oricum nu-l folosește) și care nu va produce mai mult rău decât bine într-un interval relativ scurt de timp. Decizia de a păstra sau extrage un dinte cu boală parodontală este ghidată de criteriile expuse anterior la care se mai adaugă și severitatea afecțiunii. De exemplu dinții cu mobilitate accentuată și implantare minimă osoasă (sau uneori chiar absentă) de cele mai multe ori vor fi extrași, pe de altă parte dinții care mai au șanse de a fi folosiți de pacienți pentru câțiva ani, la pacienți care au o igienă corespunzătoare vom încerca să-i păstrăm chiar dacă uneori avem nevoie de imobilizări dentare sau alte metode prin care să le scădem mobilitatea.

Știai că parodontoza afectează un număr semnificativ de persoane?

dr abel moca medic specialist pedodontie clinica maxilomed medic pedodont oradea
dr Bogdan Sandu​ medic specialist chirurgie orala si maxilo faciala clinica maxilomed medic chirurg maxilo facial oradea
dr rahela moca medic specialist ortodontie ortopedie dento-faciala oradea clinica maxilomed medic ortodont (3)
dr rahela moca medic specialist ortodontie ortopedie dento-faciala oradea clinica maxilomed medic ortodont (3)
maxilomed

    I have read and agree with the Terms and Conditions

    Sau ne puteți contacta: +40 359 178 678